Librarii, hoţii şi marketingul
Miercuri, Martie 18th, 2009Furtul de cărţi de-a lungul timpului
Marţi, Martie 17th, 2009Din primul episod aflaţi despre furtul de cărţi de-a lungul timpului. Între hoţii cu apetit livresc, trecem în revistă tipologii posibile: bibliofilul, bibliomanul şi biblioclastul.
Gaudeamus: Agenda primei zile de târg
Joi, Noiembrie 20th, 2008Vă prezentăm agenda primei zile de târg. (click pe imagine)
“Brida”, un nou roman de Paulo Coelho
Joi, Septembrie 25th, 2008Nu exista frâu care să oprească o minte din căutarea cunoaşterii. Tinereţea şi fragilitatea îi dau încredere unei copile pentru a-şi descoperi propriul sine şi mai apoi universul. "Brida" este un nou volum semnat Paulo Coelho, lansat miercuri la Librăria Humanitas Kretzulescu. Romanul, tradus până în prezent în 24 de limbi, este o poveste despre iubire, mister şi curaj.
Pe 15 octombrie, Paulo Coelho va sărbători la Târgul de carte de la Frankfurt atingerea cifrei-record de 100 de milioane de exemplare vândute. Cărţile sale au fost traduse în 67 de limbi, în 150 de ţări, iar cea mai bine vândută dintre ele a fost "Alchimistul’", cu peste 30 de milioane de exemplare.
Lansare de carte editura Cartier: Imperiul in oglinda – Autorii
Marţi, Septembrie 23rd, 2008
Didier Chaudet – Politolog, specializat mai ales în istoria Asiei Centrale. Licenţiat al Sciences Po Paris, este în prezent doctorand la această instituţie. A studiat relaţiile internaţionale la Universitatea Al Farabi din Almaty (Kazahstan) în perioada 2005-2006. A efectuat mai multe sejururi în Statele Unite ale Americii şi în lumea musulmană. A fost Fox International Fellow la Universitatea din Yale în perioada 2006-2007.
Benoît Pélopidas – Politolog, specialist în probleme de apărare. Licenţiat al Sciences Po Paris, prepară în prezent o teză în co-tutelă cu Universitatea din Geneva. Din 2005 este asistentul universitar al profesorului Ghassan Salamé la Institutul de Studii Politice din Paris şi asistent universitar la Universitatea din Geneva din noiembrie 2006. Cercetările sale privesc pululaţia nucleară, stăpânirea armamentului, denuclearizarea şi, în special, normele în contextul relaţiilor internaţionale. Benoît Pélopidas este coautor al lucrării Imperiul în Oglindă. Strategii de Mare Putere în Statele Unite şi Rusia (Editura Cartier, 2008).
Florent Parmentier – Doctorand în ştiinţe politice la Institutul de Studii Politice din Paris şi asistentul profesorului Zaki Laïdi la Centre Européen. Este licenţiat al Sciences Po Paris. Florent Parmentier a fost lector la Academia de Relaţii Internaţionale şi de Studii Diplomatice din Chişinău în 2000 şi asistent al cursurilor de Relaţii Internaţionale pe lângă centrul universitare din Nancy în perioada 2004-2005. Este membru al consiliului de administraţie al asociaţiei franceze de studii ucrainene (AFEU). Analist politic pentru portalul francofon Moldavie.fr, el este cofondatorul centrului de afaceri franco-moldoveneşti. Interesele sale de cercetare includ studiul PESC, al periferiei europene (Rusia, Ucraina, Republica Moldova) şi problema Statului în relaţiile internaţionale. El este, de asemenea, unul din membrii fondatori ai Europe Power / Europe Puissance. Florent Parmentier este autorul volumului La Moldavie à la croisée des chemins (Paris, Editoo, 2003) şi coautor al lucrării Imperiul în Oglindă. Strategii de Mare Putere în Statele Unite şi Rusia (Editura Cartier, 2008).
Lansare de carte la editura Cartier: Teorema papagalului de Denis Guedj
Marţi, Septembrie 9th, 2008Librărie Cărtureşti deschisă la Muzeul Ţăranului
Vineri, Iulie 18th, 2008
Librăria are 7.000 de titluri, iar accentul este pus pe cărţi din domeniul antropologiei şi sociologiei, pe albumele care evidenţiază cultura românească, arhitectura tradiţională, arhitectura ecologică, albumele de pictură, fotografie şi pe muzica tradiţională. Meşterii populari, colaboratori ai muzeului, îşi vor putea expune lucrările în cadrul librăriei.
Dezvoltarea librăriilor Cărtureşti va continua în Bucureşti, cu extinderea Cărtureşti-Verona în spaţiul clădirii învecinate, a librăriei din Iaşi şi cu lansarea altor trei librării în Constanţa, Sibiu şi Suceava.
În afară de librăria de la Muzeul Ţăranului Român, lanţul Cărtureşti mai are două librării în Bucureşti, una pe strada Edgar Quinet şi una pe strada Arthur Verona, două librării în Timişoara şi câte o librărie în Iaşi şi Cluj.
A fost lansat programul BookTalks
Luni, Iunie 16th, 2008Programul BookTalks va cuprinde dezbateri, integrale de autori, inteviuri cu scriitori şi concursuri cu premii în cărţi. Acest nou concept de eveniment cultural vizează, în primul rând, organizarea de lecturi publice şi dezbateri culturale.
Jurnalul Cultural vă conectează la BookFest 2008
Marţi, Iunie 3rd, 2008"Echipa Jurnalului Cultural va fi prezentă la acest eveniment important pentru iubitorii de lectură cu un mini-studio propriu, de unde se vor transmite în direct cele 9 ediţii speciale ale Jurnalului Cultural", ne-a spus Diana Dumitru, producător al ediţiilor speciale ale Jurnalului Cultural la BookFest.
Jurnalul Cultural rămâne consecvent principiilor propuse la începutul grilei 2007-2008 şi anume, de a prezenta telespectatorilor săi cele mai importante manifestări culturale ale momentului.
Dacă în anii trecuţi BookFest era reflectat de Jurnalul Cultural printr-o agendă zilnică, anul acesta vor fi nu mai puţin de 285 de minute în direct ale Jurnalului Cultural, transmise din standul TVR Cultural de la ROMEXPO. Cei trei redactori prezentatori Andra Gavril, Adriana Titieni şi Cătălin Sava, împreună cu cei cinci reporteri care relatează de la standurile din târg (Camelia Draghia, Roxana Iordache, Miruna Moraru, Claudia Robu şi Andrei Văcaru) reprezintă echipa Jurnalului Cultural, prezentă la acest eveniment important pentru iubitorii de carte.
"Nu vor lipsi recomandările de lectură, informaţii utile despre preţurile cărţilor şi, în mod special despre reduceri, minireportaje de atmosferă cu şi despre cititorii care vor veni la târg. Şi la BookFest, Jurnalul Cultural aduce în platou personalităţi de marcă, oameni care fac de fapt cultura în România zilelor noastre. Oameni, cu ajutorul cărora, încercăm să îndreptăm atenţia publicului nostru către fenomenul numit carte, cu toate variaţiunile sale moderne: audiobookul sau softul dedicat culturii scrise.
Printre personalităţile care vor poposi în studioul Jurnalului Cultural amenajat în târg se numără Neagu Djuvara, Ion Buzatu, Radu Paraschivescu, Bogdan Ghiu, Sorin Antohi, Horia Roman Patapievici, Doina Jela, Cezar Paul Bădescu, Ioana Nicolae, Ioan T. Morar, Daniela Zeca Buzura, Carmen Muşat, Mircia Dumitrescu, Grigore Arsene. Am încercat să organizăm tematic impresionanta ofertă de evenimente de la BookFest 2008, astfel încât telespectatorii noştri să le poată alege şi gusta vizual, după bunul plac.
În prima zi, între Orient vs Occident de la 12.00 la 12.30, Artă şi spiritualitate de la 16.30 la 17.00; joi 5 iunie, între Arhitectură, urbanism şi memorialistică, în ediţia de prânz, şi Carte istorică şi politică, în cea de după-amiază. Vineri, 6 iunie, vom avea Cartea pentru copii, de la 12.00 la 12.30, şi Femei în literatură, de la 16.30 la 17.00. Sâmbătă 7 iunie, la prânz, despre Mentalităţi, iar despre Audiobook şi colecţii de carte, de la 16.30 la 17.00, Duminică, de la 12.00 la 12.30, în ultimul Jurnal de la BookFest, despre Comunicare, psihologie, antropologie şi reclamă. În plus, spectacolul cărţii care stă să înceapă va fi dezvăluit în toată splendoarea sa, prin intervenţii surpriză, de la standurile editurilor prezente la târg", a mai spus Diana Dumitru, producătoarea Jurnalului Cultural.
În premieră, la BookFest, va avea loc festivitatea de decernare a premiilor Uniunii Scriitorilor din România. Festivitatea va fi transmisă înregistrat de TVR 1 pe 6 iunie, de la 17.15.





